Acest website foloseşte cookies. Prin continuarea navigării îţi exprimi acordul pentru folosirea acestora.

Hello! We are sorry, but this article is not available in english.

You can read other articles which are available in the language that you have selected.

READ OTHER STORIES

Irina Margareta Nistor

 Foto și video: Alexandra Pandrea

Irina-Margareta Nistor: Nu e adevărat că noi nu putem schimba nimic. Fiecare lucru pe care poți să îl schimbi e important și construiește, ca într-un puzzle, o imagine caleidoscopică

Irina-Margareta Nistor este critic de cinema, dar a fost mereu atentă la lucruri din viața reală, care par desprinse din filme. În urmă cu câțiva ani, să-ți rupi din timpul tău pentru a ajuta pe altcineva în mod constant și susținut părea un gest venit din lumea ficțiunii. Însă astfel de gesturi, cât se poate de adevărate, produc schimbări în lumea în care trăim cu toții. La un moment dat a început să se implice ea însăși în proiecte caritabile. „Foarte multă lume mi-a demonstrat că poate să facă niște fapte bune, frumoase, și că nu e adevărat că noi nu putem schimba nimic. Cred că fiecare lucru în parte pe care poți să îl schimbi e extrem de important”, spune Irina-Margareta Nistor, președinte onorific al Fundației Vodafone România. Unele schimbări sunt vizibile imediat cum este construirea secției de Terapie Intensivă Nou-Născuți de la Spitalul Marie Curie din București, condusă de medicul Cătălin Cîrstoveanu. Sau cum va fi noua secție de Terapie Intensivă Nou-Născuți a Spitalului Județean Constanța, aflată astăzi în proces de reconstrucție și modernizare.

Alte schimbări sunt mai subtile și se petrec în fiecare zi la nivel de mentalități, interacțiuni, mici acte de generozitate și bună-voință, care aduc puțin confort, puțină alinare, puțină speranță în viața unor oameni. „Am prieteni care stau în Franța și care îmi spun: Uite, față de 1990 sunt niște schimbări clare, inclusiv de mentalitate, sigur că mai sunt lucruri de făcut. Părerea mea este că fiecare lucru în parte modifică ceva, pentru că, la un moment dat, lucrurile astea mărunte sunt ca un puzzle. Lucrurile se adună și se face o imagine care poate să fie și mai mare, și mai mare, și mai mare. În 20 de ani, dacă o să vă uitați pe cifre, vă dați seama cât de multe s-au schimbat. Schimbarea poate să fie foarte mare”, crede ea.

Cât de dornici sunt românii să se implice și să îi ajute pe semenii lor mai puțin norocoși?

Este extrem de diferit. În primul rând, este o chestiune care ține de generații, acum mai nou sunt cei foarte tineri, care sunt mult mai dornici să fie voluntari, e cool să fii voluntar și eu mă bucur foarte foarte tare. Pentru că a fost o perioadă în care era foarte complicat să convingi lumea că lucrurile astea merg și în altă direcție decât „voluntar” obligatoriu, cum era până în 1989. Era o chestiune de mentalitate, care trebuia schimbată, iar asta nu se face de pe o zi pe alta, ci e o chestiune de durată. Sigur că au trecut trei decenii și acum lucrurile stau altfel, s-ar fi putut ca și în astea trei decenii să nu se modifice foarte tare. Pe de altă parte, îți poți da seama că există dorința de a ajuta, atunci când faci o strângere de fonduri și de multe ori lumea reacționează, fie că e vorba de scopuri medicale, fie că de vorba de o inundație sau un incendiu, iar acum lucrurile au mers mai departe către toate generațiile. Pe de altă parte, e și complicat, pentru că există și un val de negare a ONG-urilor. Și atunci trebuie să devii un foarte bun avocat, ca să îți prezinți punctele de vedere și ca să faci o triere între ce este fals și ce este adevărat.

Cum a evoluat felul în care înțeleg oamenii caritatea? Pe vremuri le dădeai celor nevoiași ceva, cât considerai, ce considerai, și cam aici se oprea ajutorul. Acum lucrurile au căpătat o altă dimensiune, sunt proiecte susținute pe termen lung, cu mulți oameni implicați. Cum ați văzut dvs. această trecere?

E tot o chestiune progresivă și implică foarte multă lume din domenii diferite și aici sigur că cel mai bun exemplu este secția de Terapie Intensivă Nou Născuți de la „Marie Curie”, care deja este terminată, dar care s-a făcut în mulți ani de zile. Și care contează enorm pentru nou-născuți, proiectul în sine ne-a dus undeva în viitor, am făcut un salt de aproape 100 de ani, între una și alta. După care Fundația Vodafone România a pornit o, i-aș zice cruciadă, și nu cred că este un termen greșit, la Constanța. Dacă am reușit la București și, dacă vorbesc la plural, mă refer la cei foarte mulți oameni care au fost implicați în proiectul ăsta, am zis să încercăm și la Constanța. Pentru că era, poate, locul cel mai puțin… accesat de asemenea șanse, știam că la Tulcea tocmai se închisese un spital, deci Constanța rămânea un punct extrem de important pentru o regiune foarte vastă, pentru mai multe județe, că nu e doar pentru oraș sau cum își imaginează lumea că e doar pentru cei care vin în vacanță, la mare. Mi-a plăcut, pentru că acolo am fost și de la începutul proiectului, adică am văzut chiar de la primul moment cum s-au făcut progrese. E ca și cum ai face o filmare și ai observa, pe repede înainte,( sigur că nu e pe repede înainte pentru că durează foarte mult), dar între o vizită și cealaltă constați progresele. Sunt niște progrese vizibile, care presupun însă foarte mari eforturi, și din partea constructorilor, și din partea celor care se ocupă strict de proiect, și din partea celor care lucrează în spitalul respectiv. Și mai sunt așteptările pe care le au cei care vor beneficia de spitalul ăsta. Și cei care lucrează acolo, dar și cei care vor fi tratați și salvați acolo. 

Câți copii, câte familii vor beneficia de pe urma proiectului? Cum va schimba viața comunității?

Nu m-am gândit niciodată la un număr. Atunci când ești într-un moment de cumpănă, ai unde să te duci și ai unde să te duci aproape. Nu să străbați toată țara, nu să vii până la București, pentru că e distanța mare. Cel mai bun exemplu este, când e închis drumul spre Constanța. Practic, dacă cineva are o urgență, nu are cum să vină la București, și prin urmare l-ai condamnat. Pentru că uneori nici elicopterele nu pot să meargă pe vreme rea! Oricât ne bazăm noi pe SMURD, de fiecare dată, există niște situații meteorologice, pe care nu le putem învinge oricât ne-am strădui. Există niște limite. Și limitele astea noi reușim să le depășim, tocmai construind ceva pe loc, acolo. Nu-i așa de simplu să ajungi la București. Și iernile chiar dacă par ușoare până la Crăciun, după aia se complică, până la Paște.

Ați vorbit despre două proiecte mari ale Fundației Vodafone România. Cum ați devenit parte din această Fundație?

Inițial am fost foarte interesată de tot ceea ce făceau ei. Sigur că sunt critic de cinema, dar sunt și ziarist și, la emisiunile mele, îmi place întotdeauna să subliniez dacă există ceva ca în filme. Și în prima parte, era voluntariatul foarte puternic aici și am vrut să văd cine sunt acei voluntari. Știam că deja pe la festivalurile noastre de film existau elevi de liceu, studenți care făceau voluntariat. După care, m-a interesat foarte tare ideea asta: cine își acordă din timpul lui, timpul înseamnă bani este și asta o formă de donație, nu? Și mi s-au părut niște oameni extraordinari. După care ei mi-au propus mie, nu eu le-am propus lor să intru în Fundație și am fost extrem de bucuroasă și măgulită pentru că știam ce fac. Știam de exemplu proiectul OvidiuRo, îmi plăcea ce face Leslie Hawke și întotdeauna mi s-a părut că există o mare apropiere între film și educație, în momentul în care pornești cât mai devreme cu studiul și îți formezi pentru mai târziu chiar și publicul pentru cinema. După care m-au interesat mult proiectele pentru copii. Eu n-am , dar iubesc enorm copiii și atunci era o modalitate de a vedea dacă pot, într-un fel sau altul, să fac ceva pentru ei, dacă eu n-am fost hărăzită cu copii. Au fost toate proiectele acelea care, iarăși, mi-au plăcut foarte tare... Zâna Merciluță, care a început cu pași mici și cu copii care au aflat ce înseamnă pasta și periuța de dinți, ni se pare că este foarte obișnuit și de la sine înțeles, dar lucrurile nu stau chiar așa. Am văzut ce înseamnă niște medici, care și-au oferit din timpul lor ca să meargă prin sate și să vadă nenumărați copii și să-i învețe să se spele pe dinți. Și acum au un cabinet pe roți!

 

„Foarte multă lume mi-a demonstrat că poate să facă niște fapte bune, frumoase, și că nu e adevărat că noi nu putem schimba nimic. Cred că fiecare lucru în parte pe care poți să îl schimbi e extrem de important.”

Am adunat, de exemplu, fonduri la un moment dat vânzând mici obiecte, organizând câte o seară. Știu că am prezentat filmul lui Radu Mihăileanu, „Concertul”, la rândul lor distribuitorii mi-au dat voie să fac o proiecție cu el. Foarte multă lume mi-a demonstrat că poate să facă niște fapte bune, frumoase, și că nu e adevărat că noi nu putem schimba nimic. Cred că fiecare lucru în parte pe care poți să îl schimbi e extrem de important. După aceea a fost un proiect pentru nevăzători. Am început să citesc povești ale Reginei Maria, acum, de curând, am obținut de la Adrian Cioroianu permisiunea să citesc povestea despre Principesa Margareta. Fundația Principesa Margareta a României, cu care cooperăm , se ocupă de tinere talente din toate artele. Am făcut și un film pentru nevăzători, am obținut de la Nae Caranfil permisiunea să pot face 6,9 pe scara Richter și cu Gabi Antal, care mi-a înlesnit înregistrarea sunetului la Studioul său. Un proiect care m-a sensibilizat foarte tare a fost legat de donațiile de sânge, pentru că la rândul meu am avut-o pe mama care fost foarte bolnavă și știu cât de important este și câte vieți poți realmente salva. A mai fost proiectul legat de diabet, având diabet în familie știam că este absolut esențială o schimbare majoră.

Dintre toate proiecte caritabile în care ați fost implicată de-a lungul timpului, care v-a rămas în inimă?

„Scrisori pentru Moș Crăciun”. Acolo e de fapt chintesența poveștii. Pentru că sunt copii, pentru că e povestea lui Moș Crăciun, pe care e foarte important să o știe toată lumea. Că Moș Crăciun există și îți aduce exact ce i-ai scris să îți aducă, că ai și un spectacol la care de foarte multe ori ești implicat la rândul, tău copil fiind. E un proiect la care țin foarte tare, mai ales că el s-a extins, nu mai e doar în București, este într-o grămadă de orașe și vezi copii din foarte multe locuri. Asta mi se pare mie extraordinar, că este realmente un fel de connecting people și că realmente se face o legătură prin toată țara.

 

„Bunica mea spunea: Binele îl faci și îl arunci în apă. Nu trebuie să știe nimeni, nu trebuie să spui: Păi dacă nu eram eu nu se făcea nimic. Trebuie să fie cineva din umbră, dar, pe de altă parte, umbra asta să aducă o lumină.”

Sunt foarte mulți donatori implicați, cadourile sunt foarte numeroase, pentru că un copil nu se gândește la Moș Crăciun ce fonduri are ! E tot dintr-o categorie de voluntariat, eu cred că diferența dintre donator și voluntar este foarte mică, eu aș zice că la un moment dat că sunt sunt sinonime. Și iarăși e foarte frumos că în majoritatea cazurilor este un donator necunoscut. Este exact povestea pe care îmi place să o reamintesc cu Penelope Cruz, care, la un moment dat, a făcut o mare donație Maicii Tereza și ar fi vrut foarte mult să nu se afle, dar ziariștii prins de veste și au scris. Și ea a spus: Aș fi vrut să nu știe nimeni. Exact cum spunea bunica mea: Binele îl faci și îl arunci în apă. Nu trebuie să știe nimeni, nu trebuie să spui: Păi dacă nu eram eu nu se făcea nimic. Trebuie să fie cineva din umbră, dar, pe de altă parte, umbra asta să aducă o lumină. Lumini și umbre.

Ce au special cei care aleg să fie voluntari? Ce credeți că îi motivează?

Cred că e dorința fiecăruia dintre noi să facă și altceva, să schimbe. Cred că o parte se gândesc la rândul lor că, în propria lor copilărie ar fi fost bine să îi ajute cineva sau poate chiar i-a ajutat cineva. Lucrurile astea se transmit dintr-o parte în alta. În gândurile mele ei conotează cu un gest absolut regal, princiar în momentul în care fac un asemena gest, care uneori poate să fie foarte mic, uneori poate să fie enorm. Foarte multă vreme în România, până să vina ciuma roșie, Casa Regală era cea care făcea cele mai multe opere de caritate. E un gest mai presus de celelalte, care îți dă sentimentul că nu ai trăit degeaba.

Ce le-ați transmite celor care spun că oricum nu are rost. Că oricum noi suntem prea mici ca să schimbăm ceva. Că oricum ce diferență poți să faci cu o mică donație sau cu o zi în care muncești în folosul altcuiva?

Construiești o casă, cum sunt cele de la Cristian ! Le-am și vizitat și am văzut case pline de copii, care au unde să stea și care învață și care merg mai departe și nu emigrează. Rostul este că am putea mai mult și astfel să rămânem aici, să se întoarcă dintre cele trei milioane și ceva tocmai în ideea că s-a schimbat ceva și că merită încercat și nu dat bir cu fugiții .

Pornind de la Fundația Vodafone, m-am implicat încă într-o fundație pentru Adunații Copăceni care se ocupă de copiii cu durată de viață redusă. De câte ori conving pe cineva să ni se alăture e o mare victorie ! Și m-am bucurat teribil, când a fost cu Zâna Merciluță și niște prietene, tinere, stomatoloage mi-au spus: Dar vrem și noi. Împărtășești dorința de implicare. Schimbarea poate să fie foarte mare, chiar când nu pare ! Dacă am da deoparte, pentru o clipă, tot ce s-a schimbat, în bine, în acești 20 de ani, am descoperi cât de mult s-a clădit, cu răbdare, pasiune și perseverență.

În România, cea mai vulnerabilă categorie socială este formată din copii. Copii care trebuie să înfrunte sărăcia, copii care au părinți plecați în străinătate, copii care nu au ce mânca și care nu au o șansă reală la educație. Ce impact are intervenția unor oameni buni, a unor fundații caritabile în viața unor copii defavorizați?

Le schimbă destinul. Cred că cele mai bune exemple sunt chiar proiectele derulate cu partenerii noștri de la Fundația „Principesa Margareta”, pentru că acolo sunt copii cu talent, fie că e vorba de muzică, de dans, de pictură, de literatură. Dacă e un copil talentat la pian, ca să cumperi un pian e foarte costisitor . Dacă e la pictură, fiecare culoare și fiecare pensulă în parte costă și costă mult. Sunt tot felul de domenii, care nu pot fi accesibile fără niște fonduri. A fost o poveste foarte frumoasă cu o fetiță care inițial a fost chiar la Fundația Principesa Margareta a României, după care a început să deseneze, să picteze, a intrat la Belle Arte, a făcut o animație. Animația a ajuns într-o listă scurtă pentru a putea fi finanțată, o animație costă foarte scump, a aplicat la Fundația Soros, și a reușit să încheie proiectul. Filmul l-a înscris la Festivalul Anonimul și a luat premiu. Acolo publicul votează, eu făceam doar selecția, și nu a venit să îmi spună că a fost în programul Fundației Principesa Margareta. Am aflat doar după ce a luat premiul. Deci lucrurile astea merg și se îndreaptă spre o carieră strălucită, cu persoane cu har și caracter. 

COMENTARII

Acest articol nu are comentarii.

Lasa un comentariu

POSTEAZĂ

Comentariul tau asteapta aprobarea moderatorului.

DOMENII DE IMPLICARE

PROGRAME STRATEGICE

CAUTĂ POVEȘTI