Acest website foloseşte cookies. Prin continuarea navigării îţi exprimi acordul pentru folosirea acestora.

Hello! We are sorry, but this article is not available in english.

You can read other articles which are available in the language that you have selected.

READ OTHER STORIES

Fenomenul absolvenților de licee tehnologice care nu reușesc să ia Bacul.

Ce strategie au găsit câțiva profesori dedicați pentru a încerca să îl oprească

În România, 282.000 de copii, unul din 12 copii cu vârste între 7 și 17 ani, nu urmează nicio formă de educație. În anul școlar 2014-2015, 34.293 de copii au abandonat ciclul primar sau gimnazial, cu 8.400 mai mulți decât în anul precedent, arată ultimul raport realizat la nivel internațional de organizația Salvați Copiii. Aceștia sunt copiii a căror rubrică de catalog se umple cu absențe până ce, într-o zi, dispare. Însă pe lângă fenomenul abandonului vizibil există un altul, mai subtil: acela al adolescenților care reușesc să ajungă până în clasa a XII-a, care au o situație clară pe hârtie, dar care nu reușesc să promoveze examenul de Bacalaureat. Și într-un caz, și în celălalt este vorba despre renunțare, dar într-un alt sens decât cel vehiculat în discuțiile zilnice despre educație: copilul care renunță fizic la școală sau care renunță să se străduiască este doar o verigă în ciclul renunțării noastre colective. Ultima. Cea la care se adună toată tensiunea și care, de multe ori, se frânge.

Liceul cu zero promovați la examenul de Bacalaureat

În vara anului 2015, după ce rezultatele la examenul de Bacalaureat au fost publicate, Liceul Tehnologic „Sava Brancovici” din Ineu, județul Arad, ajungea subiect de știre. Era unul dintre cele 57 de licee din țară cu rată de promovare zero la Bac. Teodor Miclăuș, profesor psihopedagog la Liceul Tehnologic „Sava Brancovici”, și-a pus, ca multe alte cadre didactice din liceele tehnologice următoarea întrebare cu răspuns închis: „Mai putem noi, ca profesori, să ajutăm un elev care a intrat la liceu cu nota 2 sau 3 la examenul de evaluare națională să obțină media 6 la Bacalaureat?” Cu alte cuvinte, poți să îi ceri unui adolescent care poate nici măcar nu reușește să scrie și să citească bine în română, care nu a fost antrenat în școala primară și gimnaziu să facă raționamente simple și care nu are destule cunoștințe de cultură generală să își însușească noțiuni din ce în ce mai complexe astfel încât să poată rezolva cerințele de la Bac? Teodor Miclăuș a văzut că este extrem de dificil.

„Sunt cazuri de copii care citesc foarte greu, sunt semianalfabeți, vin din mediul rural, este o experiență foarte dură pentru ei atunci când ajung la liceu. Mulți dintre ei provin din medii extrem de sărace, care nu le dau aproape nicio șansă”, povestește profesorul psihopedagog.

Să-i ajuți pe copii înainte de a fi prea târziu

Voluntar al Fundației pentru Integrare și Sprijin Social „Împreună” Ineu, acesta a gândit o cale prin care încearcă să schimbe situație. Încearcă să ajungă la copiii care au dificultăți și de a-i ajuta înainte de a fi prea târziu, adică în ciclul primar și gimnazial. În prezent, Fundația pentru Integrare și Sprijin Social „Împreună” Ineu derulează, cu sprijinul Fundației Vodafone România, un proiect prin care copiii aflați în risc din punct de vedere al educației să beneficieze de educație, consiliere și rechizite astfel încât să poată se recupereze decalajul.

Inițial, s-a gândit ca de program să beneficieze 50 de copii însă numărul acestora a crescut rapid la aproape 90. O parte a programului presupune furnizarea de cunoștințe, o alta, la fel de importantă, presupune construirea încrederii în ei înșiși și în ceilalți.

„Copiii simt marginalizarea, am văzut asta. E foarte greu să integrezi un copil, când el știe că atunci când iese din cartierul lui izolat, toată lumea se uită urât la el și vorbește urât despre el. Dezvoltă, din fragedă copilărie, complexe peste care îi e greu să treacă”

Mulți dintre copiii din program sunt marginalizați, iar cheia evoluției lor stă, de fapt, în integrare, crede psihopedagogul. „Mulți dintre copii sunt de etnie romă și locuiesc într-un cartier izolat din Ineu. Copiii simt marginalizarea, am văzut asta. E foarte greu să integrezi un copil, când el știe că atunci când iese din cartierul lui izolat, toată lumea se uită urât la el și vorbește urât despre el. Dezvoltă, din fragedă copilărie, complexe peste care îi e greu să treacă”, spune Miclăuș.

Intervenția eficientă încă din primele clase, când apar primele probleme de învățare, îi poate schimba unui copil povestea de viață.

O fostă școală specială

„Integrarea este cheia”, spune de mai multe ori pe parcursul discuției Teodor Miclăuș, care, din anii ‘90, încearcă, împreună cu colegii săi de la Fundație să îi ajute pe copiii vulnerabili să își găsească un loc în lume. Liceul Tehnologic „Sava Brancovici” a fost la început o școală specială unde învață încă, în ciclul primar și gimnazial, 80 de copii cu cerințe educaționale speciale. La începutul anilor ‘90, opt profesori din școală au fondat Fundația pentru Integrare și Sprijin Social „Împreună” Ineu pentru a-i putea ajuta în mod mai eficient pe copiii din învățământul special, dar și pe tinerii absolvenți de învățământ special care nu reușeau să se integreze după terminarea școlii. Și astăzi Fundația are în asistență în jur de 30 de adulți care, deși au absolvit școala specială în urmă cu mulți ani, nu se pot susține singuri. Însă, în timp, fondatorii și voluntarii au ajuns să ofere sprijin și altor copii.

 

„Copii care n-au nicio șansă într-un liceu normal răzbesc în viață”

 

Prin intermediul Fundației a ajuns, spune Miclăuș, Liceul Tehnologic „Sava Brancovici” să găsească o serie de firme din străinătate dispuse să ofere stagii de pregătire elevilor din liceu. Unii dintre ei au ajuns astfel să se și angajeze în Germania. „Copiii noștri nu iau Bacalaureatul, dar, începând din clasa a zecea, merg în Cipru, merg în Germania, merg în tot felul de stagii de practică. Electricienii fac practică luni de zile în Germania. Și ne trezim, în clasa a XI-a, că ne sună și ne spun că și-au găsit locuri de muncă. Cei mai buni elevi ne părăsesc în fiecare an, înainte de examenul de Bacalaureat”, afirmă Teodor Miclăuș.

Tocmai s-a terminat o nouă rundă de selecție, ținută de partenerii străini, prin care alți copii vor ajunge în Germania. „Copiii care nu au nicio șansă într-un liceu normal reușesc la noi să răzbească în viață și să răzbească foarte bine. În fiecare an trimitem vreo 20 de copii - în Cipru sunt plecați vreo 12, iar acum am avut o selecție. Săptămâna asta au venit patenerii din Germania și au selectat încă 17 copii, dar nu sunt toți de la noi, pentru că au început să vină și să participe la selecție și din alte licee. Și cei care rămân în țară reușesc să se angajeze. Cei de la Mecanică de exemplu se angajează la un service sau uneori reușesc uneori să înceapă ceva pe cont propriu”, povestește profesorul psihopedagog. Pentru el, asta înseamnă astăzi reușita. Însă speră ca, prin ceea ce face, să ajute în viitor mai mulți copii să reușească. Chiar și la Bac. 

COMENTARII

Acest articol nu are comentarii.

Lasa un comentariu

POSTEAZĂ

Comentariul tau asteapta aprobarea moderatorului.

DOMENII DE IMPLICARE

PROGRAME STRATEGICE

CAUTĂ POVEȘTI