Acest website foloseşte cookies. Prin continuarea navigării îţi exprimi acordul pentru folosirea acestora.

Hello! We are sorry, but this article is not available in english.

You can read other articles which are available in the language that you have selected.

READ OTHER STORIES

Apa elevilor

Un director de şcoală şi mai mulţi cetăţeni din Priponeşti se

De Medeea Stan

 

La Şcoala Generală Priponeşti din judeţul Galaţi, în pauza dinaintea ultimei ore, pe la 13.00, o elevă mică de statură, cu bluză de trening şi păr brunet, se spală repede pe mâini cu săpun lichid verde, la chiuveta din baie. Cum mişcă mâinile sub robinet, sar câţiva stropi într-o parte şi-n alta, iar ea se zgribuleşte şi-şi scutură braţele. După ce termină, iese de la grupul sanitar cu palmele lipite de obraji şi zice: „Aoleu, m-am spălat cu apă rece”. Pe holul îngust, merg două fete şi una dintre ele se opreşte şi spune brusc: „Mă duc la toaletă!”. Mersul la toaleta care a fost amenajată în şcoală acum opt ani, dar care are instalaţie şi apă abia din august 2015, e încă motiv de bucurie printre elevi.

În vara anului trecut, s-a format Grupul de Iniţiativă Priponeşti, la îndemnul directorului şcolii, Daniel Botezatu, care a propus Fundaţiilor PACT şi Vodafone România proiectul „Apă pentru viitor”. Aşa au obţinut 31.500 de lei pentru săparea unui puţ de apă potabilă, resursă care ar lipsi din întreaga comună Priponeşti, dacă nu ar fi fântâni şi cişmele. Regiunea cuprinde trei sate, iar în Priponeşti se află primăria, dispensarul central, sediul de poliţie şi şcoala centrală.

Botezatu, un bărbat de 41 de ani, cu părul prins în coadă, e director de numai doi ani. A auzit de la fosta conducere şi de la alţi profesori că, atunci când s-a făcut baia, constructorul a vrut să sape şi un puţ pentru apă, însă primarul a refuzat, cu argumentul că avea să amenajeze instalaţie de apă curentă şi sistem de canalizare în toată comuna. Pentru puţul din curtea şcolii, Botezatu a contactat o firmă din Galaţi și le-a explicat muncitorilor că banii acoperă lucrul pentru o adâncime de 55 m. Мuncitorii i-au promis că, dacă e nevoie, sapă gratis mai adânc. După vreo 30 m, au ajuns la pânza freatică şi au continuat.

Acum nouă luni, elevii foloseau latrina din curte, aflată la vreo 100 m distanţă de clădirea principală. În pauza mare, după ce mâncau laptele şi cornul, nu aveau unde să se spele pe mâini, căci sursa de apă cea mai apropiată era o cişmea, la vreo 150-200 m. Dacă se spălau în curte, în zilele friguroase, le îngheţau mâinile. De obicei, se adunau în şcoală în jurul ligheanelor şi îşi turnau unii altora apă. Pentru băut sau spălat fructe, aduceau apă de acasă, în sticle de maximum un litru, care abia încăpeau în ghiozdanele burduşite.

Băiatul de clasa a V-a al Nicoliţei Doru, educatoare în altă localitate, pleca uneori în viteză dimineaţa de acasă şi uita să îşi ia şerveţelele umede sau sticla de 0.5l, pe care abia o îndesa în ghiozdanul care cântărea peste trei kilograme. Mama îşi făcea griji să nu cumva să se îmbolnăvească dacă mănâncă cu mâinile murdare. La şedinţa cu părinţii, când directorul le-a vorbit despre proiect, Doru nu prea a crezut că o să-l ducă la bun sfârșit, pentru că se mai discutase în comunitate despre asta.

Cât timp au fost bani de la primărie, conducerea şcolii a semnat contract cu o firmă care aducea apă la dozator. Pentru vechea toaletă din curte cheltuiau destul de mult pentru că, de trei sau patru ori pe an, se furau uşile şi erau nevoiţi să le înlocuiască de fiecare dată. Într-o perioadă, găseau geamurile sparte după fiecare weekend, dar nu le ajungeau banii şi de paznic. „Primăria îţi dă un buget, dar tragi de el până la sfârşitul anului. Dacă schimbi geamurile de trei ori, deja trebuie să renunţi la altele. La detergent, de exemplu. Dar sunt anumite utilităţi la care nu poţi să renunţi – curentul ţi-l taie”, explică Botezatu.

După ce suna clopoţelul de ieşire, iar copiii îşi scoteau din giozdane pacheţelele, în clase, se răspândea mirosul de alcool etilic. Pentru a-i proteja de microbi, unii părinţi le cumpărau şerveţele umede sau gel antibacterian. Dar nu toate familiile îşi permiteau. Comunitatea este destul de săracă; câţiva au părinţi mai înstăriţi. „Înstăriţi înseamnă că lucrează amândoi părinţii, au o leafă fiecare de 1500 de lei. Poate mai au şi un teren mic cu o livadă sau o vie”, spune Botezatu. Sunt şi oameni săraci, dar cei mai mulţi trăiesc din agricultura lor: au un hectar sau o jumătate; mai cresc animale. Alţii trăiesc din ajutor social.

Zi de zi, locuitorii comunei cară apă de la fântâni şi cişmele, iar apă curentă au doar cei care şi-au făcut puţuri. Doar câţiva elevi au baie acasă, iar, de obicei, closetul se află în curte. De aceea, unii copii nu s-au obișnuit încă să tragă apa. Proiectul Grupului de Iniţiativă, „Apă pentru viitor”, a cuprins și ore de educație sanitară ţinute de profesori și de medicul comunei, care le-a povestit despre importanța apei pentru sănătate. La rândul lor, profesorii de biologie și geografie le-au vorbit elevilor despre rolul apei în organism și în natură. Dintre cei 130 de copii ai școlii, de la clasa pregătitoare până la a VIII-a, au participat la activităţi mai mult cei de-a VI-a, care aveau în orar opționalul Educație pentru sănătate.

Magdalena Agache, secretara şcolii, are doi copii, tot într-a V-a. Înainte să funcționeze toaleta, pentru că auzea și la școală și acasă de proiect, copiii întrebau când o să aibă apă. Familia locuiește la 10 minute de școală, dar elevilor nu le era deloc ușor să ia apă cu ei. Ba lua fiecare câte o sticlă la jumate, ba lua băiatul una de un litru. Agache îşi aduce aminte că, în primele zile când au avut voie să meargă la toaletă în şcoală, elevii stăteau la coadă la intrare. „Se mai duc şi când nu au treabă, se mai joacă”. Până acum, a avut loc un singur incident: au pus dopul la chiuvetă, iar vasul s-a umplut cu apa care a dat pe afară.

Elevii se bucură că iarna asta nu au mai fost nevoiţi să meargă la toaleta din curte. Elena, o elevă de-a VIII-a cu părul lung şi negru, își amintește că băieții le băteau pe fete cu bulgări când ieșeau afară. Și nici cu igiena nu îi era ușor uşor: „Ne spălam cu şerveţele umede sau aduceam apă în sticluţe”. Cosmin, colegul ei, povesteşte că, după ce s-au făcut instalaţiile pentru apă, a venit medicul de familie la ore și le-a vorbit răbdător despre bolile care îi pândesc dacă nu respectă regulile de igienă. Nu ştia cât poate fi de periculos să nu te speli pe mâini și nu-și lua mereu apă la el – mai împrumuta de la colegi –, căci mergea de acasă la școală în jur de doi kilometri zilnic. Alţii sunt bucuroşi că au apă la baie, pentru că le uşurează treaba când sunt de serviciu. „Ne vine mult mai uşor cu spălarea bureţilor, nu ne mai ducem afară să îi udăm. Ne cam îngheţau mâinile”, explică Vasile, un puşti de a VIII-a, pe care îl cam stresau zilele când trebuia să care mai multă apă la școală ca să şteargă tabla după fiecare oră; la mate, chiar de mai multe ori în timpul lecțiilor.

În curtea îngrădită cu un gard mic de sârmă găurit, la ora de sport, elevii rotesc braţele în timp ce înaintează spre profesor. Vechea toaletă fără uşi e încă în peisaj. Şcoala are şi alte nevoi, cum ar fi încălzireа și terenul de joacă, însă apa a fost şi rămâne cea mai importantă. „Acum îi văd că una-două găsesc motive să se ducă la baie, să se spele pe mâini. Mă bucură”, spune Botezatu. Următorul pas al Grupului de Iniţiativă din Priponeşti va fi să caute o finanţare ca să instaleze un boiler pentru apă caldă în şcoală.

Acest material este realizat în parteneriat cu Decât o Revistă în cadrul rundei de finanţare Implicat în comunitatea mea, parte din programul Investiţie în Mediul Rural, derulate de Fundaţia Vodafone România şi Fundaţia PACT. Mai multe poveşti despre implicare puteţi găsi pe platforma oameniisudului.com dezvoltată de Fundaţia PACT.

 

 

COMENTARII

Acest articol nu are comentarii.

Lasa un comentariu

POSTEAZĂ

Comentariul tau asteapta aprobarea moderatorului.

DOMENII DE IMPLICARE

PROGRAME STRATEGICE

CAUTĂ POVEȘTI