Acest website foloseşte cookies. Prin continuarea navigării îţi exprimi acordul pentru folosirea acestora.

Hello! We are sorry, but this article is not available in english.

You can read other articles which are available in the language that you have selected.

READ OTHER STORIES

Spălătoria Comunitară

Țibănești

Într-una din camerele Conacului P.P. Carp, din Țibănești, Maria, doctor în filosofie, învață împreună cu alți pasionați să picteze o frescă. Într-o fostă dependință a clădirii vechi, ceva mai departe, o altă Maria, care trăiește din ajutor social într-o casă fără curent electric, îi ajută pe oamenii din sat să își spele rufele la spălătoria comunitară deschisă de o asociație caritabilă. Plasate la o aruncătură de băț una de cealaltă, cele două lumi sunt cum nu se poate mai diferite, însă există un punct în care se aseamănă: se află fiecare, în propriul său ritm și la propria sa scară, într-un proces de învățare și de vindecare.

Școală pentru meseriile uitate

Șerban Sturdza, președintele filialei din București a Ordinului Arhitecților din România, este proprietarul conacului P.P. Carp, din Țibănești, județul Iași. În anul 1949, pe când avea doi ani, familia sa a fost forțată de comuniști să îl părăsească într-o singură noapte și să se mute în domiciliu obligatoriu. 

Când l-a recâștigat în final, după Revoluție, Șerban Sturdza l-a găsit jefuit de frumusețea de odinioară, fragil, cu răni greu de vindecat. A început atunci un lent proces de restaurare al cărui scop este, pe lângă acela de a repara, acela de a educa: cei care refac astăzi pereții, amestecând, în timpul vizitei noastre, pământul, sunt artiști, studenți, meșteșugari români și străini care învață sau își perfecționează tehnica zidăriei din lut. 

Copiii discriminați pentru că aveau hăinuțele murdare

Pe vremea comunismului, în conac a funcționat un club al copiilor, dar și o grădiniță. O fetiță, pe nume Raluca, venea atunci acolo să se joace în marele parc dendrologic din fața conacului sau să ia parte la activitățile de la club. A plecat mai apoi în Franța la studii, s-a căsătorit acolo, și-a construit o carieră, a avut copii. Venea însă în fiecare vacanță la Țibănești, la părinții săi, vedea problemele oamenilor de aici. „La început, eram și eu ca toată lumea. Spuneam nimic nu merge bine, toți sunt o apă și un pământ. Iar cu timpul, mi-a dat seama că nu e normal ce se întâmplă și dacă nici cei care știu cum ar trebui să arate lucrurile nu acționează, atunci cine să acționeze?”, povestește Raluca Laffaille. 

Igiena, un subiect tabu

„Mi-am spus că e foarte greu să ajungi la oameni, la noi igiena este tabu. Să vorbești despre intimitate, despre igienă, despre faptul că ai dificultăți și nu poți să te menții curat e o problemă delicată. Ca să popularizăm, încetul cu încetul membrii asociației (n.r. dintre care care mulți sunt profesori) au acceptat să se implice și să popularizeze ideea și am făcut o schemă, prima dată pe un șervețel”, își amintește. Pentru a le putea oferi oamenilor acest serviciu gratuit, avea nevoie de finanțare. 

Raluca Laffaille simte că oamenii sunt mulțumiți pentru că există spălătoria. „Oamenii spun că e bine și asta e suficient. Se citește în comportamentul și în ochii lor că sunt mulțumiți. Am primit niște mulțumiri atipice, când cineva a venit și mi-a spus că a făcut un pomelnic pentru mine Pentru mine este mulțumirea supremă, și-a exprimat afectivitatea cum a avut capacitatea să o facă. M-a emoționat”.

DOMENII DE IMPLICARE

PROGRAME STRATEGICE

CAUTĂ POVEȘTI