Acest website foloseşte cookies. Prin continuarea navigării îţi exprimi acordul pentru folosirea acestora.

Hello! We are sorry, but this article is not available in english.

You can read other articles which are available in the language that you have selected.

READ OTHER STORIES

Fundația Mihai Neșu

Oradea

„Hai, sus capul, Miha! Sus, Miha, să-ți văd ochișorii frumoși”, îi spune Rebeca fetiței îmbrăcate într-un costum special, care îi susține musculatura, în timp ce colega sa, Ana, o ajută pe cea mică să-și aducă partea de sus a corpului în poziție verticală. O dată, de două, de nouă, de zeci de ori fata care are opt ani și jumătate și corpul unui copil de grădiniță își mobilizează toate resursele pentru a executa, iar și iar, o mișcare pe care majoritatea indivizilor o fac din reflex: aceea de a-și pune bărbia în piept și de a lăsa apoi, ușor, capul din nou pe spate. Când reușește să-i întâlnească Rebecăi privirea, fața Mihaelei se luminează într-un zâmbet din care citești bucuria și ușurarea. Zâmbesc toate trei, ca o echipă care nu se dă bătută în ciuda diagnosticelor: encefalopatie sechelară și tetrapareză spastică.

 

„Să crezi că orice e posibil”

Ne aflăm la centrul de recuperare al fundației înființate de Mihai Neșu pentru copiii cu deficiențe neuromotorii. După accidentul suferit în urmă cu șase ani, Mihai Neșu a început să ajute copii români cu afecțiuni neuromotorii să facă recuperare în străinătate. 

A trimis 27 de copii la centre din afara țării și și-a dat seama că rezultatele obținute acolo se pierd, dacă aceștia nu continuă terapia și după ce se întorc acasă. A înființat atunci un centru de recuperare la Oradea, unde fac regulat terapie 60 de copii cu afecțiuni precum paralizie cerebrală, encefalopatie sechelară, tetrapareză spastică, autism sau sindromul Down. Mihai Neșu vine zilnic la centru unde își face propria terapie și glumește cu copiii ca un prieten mai mare. 

 

„Acești copii nu transmit suferință. Transmit dragoste”

Într-un copil care poate doar să se rostogolească, terapeuții de la „Fundația Mihai Neșu” văd pe cineva care a reușit după eforturi greu de descris să își dezvolte o minimă capacitate de a se deplasa. Dacă poate să se rostogolească, încearcă să îl învețe să se târască corect. Dacă poate să se târască încearcă să îl învețe să meargă în patru labe. Dacă reușește să rostească două silabe, se străduiesc să îl ajute să transforme silabele în cuvinte, iar cuvintele în propoziții. Dacă nu se poate mișca și nu poate vorbi, se străduiesc să îi arate cum să „vorbească” cu ochii.

„Sunt copii care spuneau doar foneme și astăzi spun cuvinte. Eu cred că la fiecare copil am succes. De exemplu astăzi am avut succes cu David, un copil foarte spastic care m-a lăsat să îi masez piciorul și cu care am putut să fac exerciții de logopedie cu limba”, povestește Brigitta într-o pauză de câteva minute, înainte de a se pregăti încrezătoare pentru următorul pacient. O fetiță care nu se poate mișca și care, deși înțelege ce i se spune, nu poate vorbi.

Sute și mii de copii cu dizabilități din această țară câștigă în fiecare zi lupte cu care, din fericire, mulți dintre noi nu trebuie să ne întâlnim niciodată în viață. Și totuși sunt tratați cu atâta indiferență și ostilitate încât de multe ori nu reușesc să-și găsească niciun loc în lume. „Ce îmi doresc cel mai tare este ca lumea să înțeleagă că sunt și ei suflete și că au dragoste de oferit. Dacă lumea ar înțelege, totul ar fi mai ușor”, spune mama Mihaelei. 

DOMENII DE IMPLICARE

PROGRAME STRATEGICE

CAUTĂ POVEȘTI